Noutăți

Pietre la rinichi? Cum să le prevenim?

Pietre la rinichi? Cum să le prevenim?

Ritmul vieţii moderne ne-a aruncat pe mulţi într-un fel de cursă contra cronometru, și este firesc că nu reușim să acordăm atenția necesară alimentației sănătoase sau aportului de lichide. În rezultat, consumul insuficient de apă, exercițiile fizice prea multe sau prea puține, obezitatea, precum și consumul de alimente cu prea mult zahăr și sare pot provoca apariția calculilor renali sau, cum li se mai spune “pietre la rinichi”.

Acestea sunt depozite mici care se formează în interiorul rinichilor, când în organism se acumulează cantități mari de minerale și săruri acide precum calciul, oxalaţii şi acidul uric. Sărurile date se cristalizează în rinichi, devin solide, iar trecerea lor prin căile urinare poate fi extrem de dureroasă.

Aproximativ 10% din oameni fac, la un moment dat în cursul vieţii, pietre la rinichi. Bărbaţii sunt de trei ori mai predispuşi către astfel de probleme decât femeile.

Cum puteţi preveni apariţia pietrelor la rinichi?

1) Hidratarea

Principala metodă de prevenţie a calculilor renali este consumul de lichide în cantităţi mari. Potrivit unui studiu publicat în US National Library of Medicine, corpul uman trebuie să producă 2,5 litri de urină pe zi, pentru un risc redus al nefrolitiazei.

Deşi sună simplist, tratamentul este foarte eficient, mai ales în cazul pietrelor din acid uric.

Un criteriu bun ce vă permite să înțelegeți, dacă e nevoie să măriți volumul de lichide este culoarea urinei. Dacă este transparentă, înseamnă că beți destulă apă şi ceaiuri.

În perioada caldă, pe caniculă, sau în cazul în care depuneţi efort fizic, cantitatea de apă trebuie să acopere pierderile de lichide. Sucul de fructe, ceaiuri sau cafeaua pot fi numărate la cantitatea totală de lichide consumate zilnic, dar apa ar trebui să fie prima voastră opţiune.

2) Reduceţi alimentele şi băuturile bogate în sodiu

Sodiul sau sarea poate provoca retenție de apă și, în rezultat, deshidratare, ceea ce duce la apariţia calculilor renali. Food and Drug Administration (FDA) sugerează ca aportul de sare pentru un adult să fie sub 2,3 mg zilnic. Acest lucru este echivalent cu aproximativ un vârf de linguriță de sare de masă.

Alimentele bogate în sodiu sunt: cartofii prăjiti, murăturile, mâncarea de tip fast-food şi băuturile răcoritoare carbogazoase, carnea afumată.

3) Reduceţi consumul produselor bogate în oxalaţi

Cel mai frecvent pietrele la rinichi constau din oxalat de calciu. Un studiu din 2014 a examinat aproape 44.000 de pietre la rinichi și a constatat că 67% din acestea erau compuse în principal din oxalat de calciu.

Alimentele cu conţinut înalt de oxalaţi sunt: spanacul, unele nuci (de mindale spre exemplu) , sfecla, cerealele integrale, cacaoa, ciocolata, carnea roşie, ceaiul negru, grapefruit.

4) Menţineţi aportul zilnic corect de calciu

Deși oxalatul de calciu este cel mai frecvent compus din pietre la rinichi, consumul de calciu alimentar ajută la reducerea riscului de pietre la rinichi. Conţinutul de calciu nu trebuie să depășească la bărbați 800 mg, iar la femeile aflate înainte de menopauză 1.000 mg.

Majoritatea produselor lactate sunt o sursă bună de calciu, la fel şi sucul de portocale, conserve de pește cu oase (precum sardinele), tofu şi unele cereale.

5) Reduceţi consumul produselor bogate în proteine animale

Alimentele precum carnea, ouăle, fructele de mare pot favoriza creșterea nivelului de acizi în urină, ceea ce poate duce la apariţia calculilor renali.

6) Evitaţi consumul excesiv de cofeină

Cofeina accelerează metabolismul și poate provoca deshidratare. Limita superioară recomandată pentru adulți este 400 mg de cofeină zilnic, ceea ce este echivalent cu aproximativ patru căni de cafea.

Este important să aveţi în vedere că anumite băuturi răcoritoare, ciocolata, ceaiuri și băuturile energizante pot conține cofeină.

7) Consumaţi alimente bogate în magneziu şi potasiu

Acest tip de alimente au un rol important în dizolvarea micilor depozite de calciu și minerale.

Sursele alimentare de magneziu și potasiu sunt: soia, avocado, broccoli, spanac, banane, mango, fructele de pădure și în general legumele verzi.

Tratamentul pietrelor la rinichi

Tratament medicamentos este indicat în cazul calculilor renali de dimensiuni mici, care pot fi eliminaţi prin urină. Medicamentele, în acest caz, au rolul să calmeze durerile uneori insuportabile, dar şi să relaxeze muşchii ureterului sau uretrei ca să treaca mai uşor pietrele.

Specialiștii au constatat că jumătate dintre cei care s-au tratat de litiază renală se confruntă cu recidive în următorii cinci ani dacă nu iau măsuri de prevenire. O soluţie eficientă în acest sens sunt unele remedii din plante cu proprietăţi diuretice, antiseptice, antiinflamatoare şi antispastice, acestea ajutând la dizolvarea pietrelor, la eliminarea, precum şi la prevenirea formării lor.

Atunci când alegeţi un fitopreparat, optaţi pentru produse de calitate și bine studiate, pentru a obţine efectul dorit cât mai rapid. Unul din produsele care şi-a demostrant eficacitatea şi inofensivitatea în decurs de aproape 50 de ani este medicamentul german Canephron® forte.

Substanţele active din componenţa Canephron® forte şi anume rozmarin, ţintaura şi leuşteanul manifestă acţiunea complexă, exprimată prin următoarele efecte: antiinflamator, spasmolitic, analgezic, antibacterian şi diuretic.

Astfel, datorită reducerii edemului membranei mucoasei și relaxării mușchilor netezi ai tractului urinar, lumenul ureterelor crește, ceea ce ajută la eliminarea „nisipului” urinar și a calculilor mici din rinichi.

Totodată, Canephron® forte măreşte pH-ul urinei, astfel se reduce rata de apariţie repetată a pietrelor la rinichi.

Durata tratamentului este determinată de medic în mod individual. Dacă medicamentul este bine tolerat, acesta poate fi prescris pe o perioada mai îndelungată. De obicei, după reducerea severității bolii, tratamentul cu Canephron® forte trebuie continuat timp de 2–4 săptămâni.